NATO: Alianța care a redefinit echilibrul mondial, a luat naștere acum 75 de ani

Un nou început după un război devastator

Primăvara anului 1949 aducea Europei o fărâmă de speranță după anii întunecați ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Lumea fusese devastată de conflict, iar noul echilibru politic era fragil și tensionat. În acest context, pe 2 aprilie 1949, reprezentanții a 12 state occidentale finalizează negocierile pentru ceea ce va deveni, două zile mai târziu, Tratatul Atlanticului de Nord, documentul fondator al NATO – North Atlantic Treaty Organization.

Evenimentul oficial are loc pe 4 aprilie, la Washington D.C., dar 2 aprilie rămâne ziua în care s-au încheiat discuțiile esențiale privind scopul, principiile și structura alianței. Aceasta nu era doar o împreună militară, ci o viziune colectivă despre securitate, democrație și cooperare internațională.

Care au fost statele fondatoare?

Cele 12 state care au semnat tratatul inițial pe 4 aprilie 1949 au fost: Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Unit, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Islanda și Portugalia. Aceste națiuni aveau în comun angajamentul pentru democrație, stat de drept și dorința de a preveni repetarea tragediilor recente.

Articolul 5: Un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor

Punctul central al Tratatului, care avea să definească identitatea NATO, este Articolul 5. El stipulează că un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri este considerat un atac împotriva tuturor. Această clauză a fost invocată o singură dată în istoria alianței, în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

„Scopul nostru nu este să provocăm un nou război, ci să-l prevenim. Prin unitate, vom descuraja agresiunea.” — Dean Acheson, secretar de stat american, 1949

Războiul rece și rolul crucial al NATO

Odată cu începerea Războiului Rece, NATO a devenit bariera simbolică și strategică care a limitat expansiunea sovietică în Europa de Vest. În replică, Uniunea Sovietică a creat Pactul de la Varșovia, marcând astfel o confruntare între două lumi diametral opuse. NATO a investit masiv în cooperare militară, modernizarea armamentului și antrenamente comune pentru a descuraja orice atac asupra Europei occidentale.

Extinderea NATO: De la 12 la 32 de membri

După căderea Cortinei de Fier și destrămarea Uniunii Sovietice, NATO și-a deschis porțile țărilor foste comuniste. Astăzi, organizația are 32 de membri. Cele mai recente aderări sunt:

• 2023: Finlanda
• 2024: Suedia

Lista actuală a statelor membre NATO și anul aderării:

Lista actuală a statelor membre NATO și anul aderării:

1. Albania (2009)
2. Belgia (1949)
3. Bulgaria (2004)
4. Canada (1949)
5. Croația (2009)
6. Cehia (1999)
7. Danemarca (1949)
8. Estonia (2004)
9. Finlanda (2023)
10. Franța (1949)
11. Germania (1955)
12. Grecia (1952)
13. Ungaria (1999)
14. Islanda (1949)
15. Italia (1949)
16. Letonia (2004)
17. Lituania (2004)
18. Luxemburg (1949)
19. Muntenegru (2017)
20. Olanda (1949)
21. Macedonia de Nord (2020)
22. Norvegia (1949)
23. Polonia (1999)
24. Portugalia (1949)
25. România (2004)
26. Slovacia (2004)
27. Slovenia (2004)
28. Spania (1982)
29. Suedia (2024)
30. Turcia (1952)
31. Regatul Unit (1949)
32. Statele Unite ale Americii (1949)

Fiecare nou membru a fost inclus după un proces riguros de evaluare politică și militară, reflectând angajamentul față de valorile democratice și securitatea colectivă.

România și drumul către NATO

România a devenit membru oficial al NATO în 2004, după un parcurs diplomatic și militar de aproape un deceniu. Aderarea a fost posibilă prin reforme ample ale sistemului de apărare, creșterea transparenței politice și angajamentul față de valorile occidentale. Trupele române au participat ulterior împreună cu aliații la misiuni în Afganistan, Irak, Kosovo și alte teatre de operațiuni.

„Pentru România, NATO nu este doar o umbrelă de protecție, ci o familie strategică. Participarea activă la misiuni internaționale ne conferă credibilitate.” — Klaus Iohannis, președinte al României

NATO astăzi: Securitate într-o lume instabilă

NATO se confruntă cu noi provocări: amenințări hibride, atacuri cibernetice, dezinformare, conflicte regionale. Invazia Rusiei în Ucraina a reactivat importanța articolului 5 și a dus la consolidarea flancului estic. Totodată, cooperarea cu Uniunea Europeană și parteneriatele globale sunt esențiale pentru menținerea unei ordini internaționale stabile.

„NATO este o comunitate de valori, nu doar o alianță militară.” — Jens Stoltenberg, secretar general NATO

Provocările actuale: Divergențele transatlantice și echilibrul fragil în interiorul alianței

În ciuda solidarității afișate în fața amenințărilor externe, NATO se confruntă în prezent cu divergențe interne accentuate, într-un context geopolitic volatil și sub conducerea noului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, revenit la Casa Albă pentru un nou mandat în 2024. Pozițiile sale ferme privind împărțirea echitabilă a cheltuielilor militare și presiunile exercitate asupra aliaților europeni au reactivat temeri mai vechi privind sustenabilitatea pe termen lung a angajamentului american în cadrul NATO. în interior cu tensiuni tot mai vizibile între Statele Unite și aliații europeni. Printre principalele puncte de fricțiune se numără:

• Contribuțiile financiare: Statele Unite acoperă peste 70% din bugetul total al NATO, iar liderii americani, inclusiv președintele Donald Trump, au criticat des deschiderea limitată a unora dintre statele europene în privința cheltuielilor militare. Germania, de exemplu, a fost vizată pentru că nu a alocat 2% din PIB pentru apărare, așa cum prevede angajamentul aliat.
• Autonomia strategică a UE: Franța și alte țări europene susțin ideea unei apărări europene complementare, dar autonome față de NATO. Acest proiect ridică întrebări legate de coeziunea alianței și de posibilul dublu standard în luarea deciziilor strategice.
• Viziunea asupra Rusiei: Deși NATO a condamnat unanim agresiunea Rusiei în Ucraina, abordările diferă. Țările est-europene, precum Polonia și statele baltice (Lituania, Letonia, Estonia), susțin o linie dură, favorabilă unei descurajări active a Rusiei. România, deși ferm angajată în sprijinul Ucrainei și în consolidarea apărării flancului estic, adoptă o poziție mai echilibrată, căutând adesea un punct de mijloc între fermitate și diplomație. în timp ce unele state vest-europene sunt mai precaute, îngrijorate de riscurile unei escaladări directe.
• Schimbările politice interne: Creșterea partidelor populiste și eurosceptice în unele țări membre pune în discuție consensul democratic care a stat la baza alianței. În Ungaria, procesul de ratificare a aderării Suediei la NATO a fost amânat semnificativ, stârnind critici din partea aliaților. Guvernul condus de Viktor Orbán a motivat întârzierea prin presupuse critici venite din partea oficialilor suedezi la adresa statului de drept din Ungaria, dar și prin dorința de a negocia în mod independent aspecte bilaterale cu Suedia. Acest gest a fost perceput totodată ca un semnal de apropiere față de Rusia și o reafirmare a liniei suveraniste și eurosceptice promovate de Budapesta. fiind perceput ca un gest de apropiere față de Rusia și o expresie a autonomiei politice promovate de guvernul condus de Viktor Orbán. Turcia, la rândul său, a condiționat susținerea pentru aderarea noilor membri de concesii politice privind grupările kurde și exporturile de armament, menținând o poziție strategică ambivalentă în cadrul alianței. în procesul de extindere NATO.

„NATO nu este imună la tensiunile dintre aliați, dar tocmai în aceste momente, principiul consultării și solidarității devine mai important ca oricând.” — Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO

Istorie, prezent și viitor

De la o alianță a 12 națiuni unite de o promisiune de protecție reciprocă, NATO a devenit o rețea globală de cooperare și stabilitate. La 75 de ani de la fondare, organizația este mai relevantă ca oricând. Provocările se schimbă, dar principiile rămân: unitate, apărare colectivă, democrație.

Evoluția NATO reflectă nu doar transformări geopolitice, ci și capacitatea alianței de a se adapta la provocările timpului: de la confruntarea cu comunismul în Războiul Rece, la intervenții în Balcani, la lupta împotriva terorismului și, mai recent, la războiul hibrid și agresiunea convențională în Europa de Est. Astăzi, NATO nu înseamnă doar apărare teritorială, ci și securitate cibernetică, protecție a infrastructurilor critice, combaterea dezinformării și reziliență societală.

În fața diviziunilor interne și a contestărilor din partea unor lideri politici, forța NATO rămâne în capacitatea sa de a coagula interese divergente în jurul unor valori comune. Nu toate statele membre au aceeași viziune strategică, dar toate înțeleg că solidaritatea este singura monedă credibilă într-o lume imprevizibilă.

Privind spre viitor, NATO va trebui să răspundă nu doar agresiunii externe, ci și nevoii de a-și menține coerența internă. Alianța va fi pusă la încercare de tehnologiile emergente, de schimbările climatice și de redefinirea frontierelor dintre pace și conflict. Dar forța sa nu stă doar în capacitatea militară, ci în legitimitatea morală dată de apărarea libertății.

„Alianța noastră trăiește nu prin arme, ci prin promisiunea că nu vom fi niciodată singuri.” — discurs aniversar, Bruxelles, 2024