Impactul Acordului de la Paris asupra climei: Progrese, limitări și controverse

Context și istoric

Acordul climatic de la Paris, semnat pe 12 decembrie 2015, a fost descris de fostul președinte Barack Obama drept „cea mai bună șansă de a salva singura planetă pe care o avem”.

Acest pact global își propune să limiteze încălzirea globală la cel mult 1,5 grade Celsius, cu un obiectiv secundar de a menține creșterea sub 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale.

Pactul este parte integrantă a Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care a început în 1992 cu Summitul Pământului de la Rio. Spre deosebire de alte tratate, Acordul de la Paris funcționează ca un program voluntar, evitând necesitatea aprobării parlamentare în țări precum Statele Unite, relatează Associated Press.

Controversele din Statele Unite

Președintele Donald Trump a descris Acordul de la Paris ca fiind nedrept față de Statele Unite și a inițiat, în primele ore ale mandatului său, procesul de retragere. Trump a susținut că acordul „pedepseste” economia americană, în timp ce oferă beneficii nejustificate altor state. Această mișcare a plasat SUA alături de Iran, Libia și Yemen, ca singurele state care nu sunt parte din pact.

În schimb, președintele Joe Biden a reintrodus rapid Statele Unite în cadrul acordului, chiar în a doua zi a mandatului său. Această revenire a fost primită pozitiv de liderii globali, având în vedere rolul istoric al Statelor Unite în emisiile de gaze cu efect de seră și influența sa în negocierile climatice.

Acordul de la Paris este considerat un cadru global esențial pentru combaterea schimbărilor climatice, dar nu o soluție completă.

Mohamed Adow, fondatorul organizației PowerShift Africa și un observator experimentat al negocierilor climatice, a subliniat că „abordarea schimbărilor climatice nu este un scenariu de succes sau eșec. Acordul de la Paris nu a fost niciodată o soluție în sine, ci doar o structură pentru ca țările să ia măsuri. Și în mare parte asta fac țările.”

Este Acordul de la Paris obligatoriu?

Deși Acordul de la Paris funcționează ca un program global coordonat, implementarea sa este bazată pe angajamente voluntare. Statele membre trebuie să își stabilească obiective pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cunoscute sub denumirea de Contribuții determinate național (NDC). Aceste obiective, care includ planuri pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, metan și alte gaze ce captează căldura, sunt revizuite la fiecare cinci ani, cu așteptarea ca ele să devină tot mai ambițioase.

„Țările însele decid ce este inclus în aceste obiective, iar acordul nu prevede penalități pentru statele care nu își ating țintele,” a explicat Joanna Depledge, istoric al negocierilor climatice de la Universitatea Cambridge.

Această flexibilitate a fost un element esențial pentru atragerea unui număr mare de state semnatare.

Cerințe și responsabilități

Pe lângă stabilirea obiectivelor, țările trebuie să raporteze, la fiecare doi ani, progresul lor privind emisiile de gaze cu efect de seră. Aceste raportări sunt esențiale pentru a evalua impactul colectiv al măsurilor adoptate.

În plus, pactul prevede responsabilități suplimentare pentru țările dezvoltate. Acestea trebuie să ofere sprijin financiar și tehnologic statelor mai sărace, pentru ca acestea să-și poată decarboniza economiile, să se adapteze la schimbările climatice și să facă față daunelor cauzate de fenomene extreme. Negocierile internaționale recente au stabilit un obiectiv ambițios: țările bogate ar trebui să contribuie cu 300 de miliarde de dolari anual pentru a sprijini aceste eforturi.

Costurile implicării Statelor Unite în Acordul de la Paris

Spre deosebire de alte inițiative internaționale, Acordul de la Paris nu atribuie în mod explicit statelor industrializate, inclusiv Statelor Unite, o cotă clară din cele 300 de miliarde de dolari anual necesari pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare în lupta împotriva schimbărilor climatice. Acest lucru lasă loc pentru interpretări și critici legate de contribuțiile fiecărui stat.

Statele Unite, având o istorie lungă de emisii majore de gaze cu efect de seră și fiind cea mai mare economie globală, au fost adesea criticate pentru că oferă un sprijin financiar sub așteptări. Potrivit lui Debbie Hillier, lider climatic al Mercy Corps, contribuția echitabilă a SUA ar trebui să fie mult mai mare decât suma alocată în prezent.

„Bazându-ne pe emisiile istorice și capacitatea economică a SUA, estimăm că contribuția corectă a acesteia ar trebui să fie de 44,6 miliarde de dolari pe an,” a explicat Hillier într-un e-mail.

Această sumă reflectă responsabilitatea istorică a SUA față de criza climatică și poziția sa economică privilegiată.

Anunțurile Administrației Biden

Președintele Joe Biden a declarat că sprijinul anual al Statelor Unite pentru națiunile vulnerabile a fost majorat la 11 miliarde de dolari pe an, o creștere semnificativă față de anii anteriori, dar totuși mult sub valoarea considerată justă de către experți. Această sumă a reprezintat un efort important al administrației Biden de a reconstrui încrederea globală în angajamentul Statelor Unite față de combaterea schimbărilor climatice.

Cum a luat naștere Acordul de la Paris

Acordul de la Paris a fost conceput ca o soluție flexibilă și incluzivă, rezultat al lecțiilor învățate din eșecurile inițiativelor climatice anterioare, precum Protocolul de la Kyoto din 1998. Protocolul, care impunea reduceri obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de seră, a fost respins în Senatul Statelor Unite printr-un vot informal, evidențiind dificultățile de obținere a sprijinului politic pentru astfel de tratate internaționale.

Eșecul Protocolului de la Kyoto și retragerea SUA

În ciuda contribuției Administrației Clinton și a vicepreședintelui Al Gore la crearea Protocolului de la Kyoto, SUA nu au ratificat acordul. Ulterior, sub conducerea lui George W. Bush, Statele Unite s-au retras complet din protocol, invocând preocupări legate de impactul economic și de faptul că anumite țări în curs de dezvoltare, precum China și India, nu aveau obligații similare.

Contribuția SUA și Chinei la Acordul de la Paris

Eșecul Protocolului de la Kyoto a determinat negociatorii internaționali să adopte o abordare diferită. În 2014, un acord bilateral istoric între Statele Unite și China – cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume – a pus bazele pentru Acordul de la Paris. Acest acord a inclus angajamente reciproce privind reducerea emisiilor și a demonstrat că cele două superputeri pot colabora pe probleme climatice.

Evitarea polarizării politice

Un element esențial al Acordului de la Paris este natura sa neobligatorie din punct de vedere juridic, ceea ce a permis adoptarea sa fără necesitatea ratificării de către Senatul SUA. Această flexibilitate a fost crucială pentru succesul său, având în vedere polarizarea politică tot mai accentuată în Statele Unite în privința schimbărilor climatice.

„Unul dintre motivele principale pentru care țările nu sunt obligate legal să-și îndeplinească angajamentele de reducere a emisiilor prezentate în cadrul Acordului de la Paris este că administrația Obama a recunoscut dificultatea de a obține sprijinul a 67 de voturi în Senatul SUA, necesare pentru ratificarea unui astfel de tratat,” a explicat Alden Meyer, analist climatic veteran din cadrul think-tank-ului european E3G.

A funcționat Acordul de la Paris?

Progresul realizat de la semnarea Acordului de la Paris este considerat de experți un succes parțial, dar insuficient pentru a preveni consecințele grave ale schimbărilor climatice. Deși acordul a contribuit la reducerea previziunilor de încălzire globală, planeta continuă să se confrunte cu riscuri semnificative.

Anul trecut, planeta a depășit temporar pragul critic de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, conform datelor furnizate de grupuri de monitorizare globală. Deși acest prag este unul temporar, oamenii de știință avertizează că este doar o chestiune de timp până când depășirea acestuia va deveni permanentă.

În prezent, încălzirea globală pe termen lung este estimată la 1,3 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Acest lucru subliniază urgența adoptării unor măsuri mai ambițioase pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În 2015, grupul de cercetare Climate Action Tracker estima că lumea era pe cale să se încălzească cu până la 3,6 grade Celsius față de nivelurile preindustriale. Datorită angajamentelor asumate în cadrul Acordului de la Paris, această prognoză a fost redusă la 2,7 grade Celsius. Deși este o îmbunătățire semnificativă, ținta de 1,5 grade rămâne în afara atingerii fără acțiuni mai drastice.

Hillier de la Mercy Corps a subliniat că, în ciuda progresului înregistrat, lumea mai are un drum lung de parcurs pentru a combate efectele schimbărilor climatice. „Previziunile privind reducerea încălzirii sunt departe de a fi suficiente, dar această evoluție demonstrează că angajamentele colective din Acordul de la Paris au făcut o diferență,” a declarat aceasta.

Credibilitatea diplomatică a SUA

Potrivit Scott Segal, un avocat din Washington care reprezintă interesele companiilor de combustibili fosili, retragerea SUA „poate submina credibilitatea țării în diplomația climatică, reducând probabil influența acesteia în politica globală de mediu.” SUA, istoric un lider în negocierile internaționale privind schimbările climatice, riscă să fie percepută ca un actor nesigur în parteneriatele globale.

Retragerea SUA a fost criticată nu doar din perspectiva diplomatică, ci și din cea economică. Experții avertizează că decizia ar putea costa țara peste un trilion de dolari, din cauza ratării oportunităților economice generate de trecerea la energie regenerabilă și economia verde. Țări precum China sunt poziționate să preia conducerea în această transformare globală, consolidându-și influența economică și tehnologică.

Riscuri Climatice pentru SUA

Pe lângă pierderile economice, retragerea poate agrava impactul schimbărilor climatice asupra SUA. Bill Hare, director general de știință al Climate Analytics, a subliniat că „este mai probabil ca lumea să se încălzească puțin mai mult,” iar această încălzire va intensifica evenimentele meteorologice extreme, inclusiv inundații, uragane, secetă și valuri de căldură. „SUA nu vor fi scutite de astfel de evenimente,” a avertizat Hare, evidențiind legătura directă dintre acțiunile climatice globale și siguranța națională.

Consecințe pe termen lung

Retragerea SUA nu afectează imediat politicile interne privind schimbările climatice, dar transmite un semnal puternic despre prioritățile naționale. Decizia nu doar slăbește eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice, ci lasă un gol de leadership pe care alte state, în special economii emergente, sunt pregătite oare să-l umple?