Abonează-te la Newsletter-ul Nostru

Succes! Verifică-ți emailul

Pentru a finaliza abonarea, dă clic pe linkul de confirmare din inbox-ul tău. Dacă nu ajunge în 3 minute, verifică folderul de spam.

Ok, Mulțumesc

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5, preia conducerea ANPC și avertizează: "Cei hulpavi și avari după averi rapide, veți fi revoltați!"

Cristian Popescu Piedone a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). El a anunțat preluarea funcției printr-o postare pe Facebook, solicitând sprijinul cetățenilor și avertizând operatorii economici să mențină corectitudinea în relațiile cu consumatorii.

Razvan Dragu profile image
by Razvan Dragu
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5, preia conducerea ANPC și avertizează: "Cei hulpavi și avari după averi rapide, veți fi revoltați!"
Cristian Popescu Piedone, noul președinte al ANPC, avertizează operatorii economici: "În relația directă cu cetățeanul, dumneavoastră să fiți mereu corecți, mereu în regulă." FOTO: @ Facebook

Astăzi, Cristian Popescu Piedone a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu. Ulterior, Piedone a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook, adresându-se atât consumatorilor, cât și operatorilor economici.

În postarea sa, Piedone a subliniat angajamentul său față de cetățeni și a avertizat agenții economici asupra necesității respectării legislației:

„Încep treaba în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. În relația directă cu cetățeanul, dumneavoastră să fiți mereu corecți, mereu în regulă.”

De asemenea, el a evidențiat importanța corectitudinii în relația cu consumatorii și a transmis un mesaj clar celor care nu respectă legislația:

„Știu… VOI cei hulpavi și avari după averi rapide pe portmoneul și pe spatele cetățeanului VEȚI FI REVOLTAȚI! Mă veți bălăcări… în fel și chip! Este în regulă! Dar, vă dau un sfat: În relația directă cu cetățeanul, dumneavoastră să fiți mereu corecți, mereu în regulă!”

Piedone a mai adăugat că nu va face politică în cadrul ANPC, ci se va concentra exclusiv pe protejarea drepturilor consumatorilor:

„Și acolo eu nu voi face politică. Singura politică este politica oamenilor, este o pe care o cunosc.”

Această numire survine după ce, în mai 2022, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a emis autorizația de funcționare a Clubului Colectiv fără a avea autorizație de incendiu. După ce a executat un an și o lună de detenție, el a fost eliberat în iunie 2023, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a constatat că fapta pentru care fusese condamnat nu era prevăzută de legislația penală.

Anterior, el a ocupat funcția de primar al Sectorului 5 și a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, însă nu a obținut un mandat în Parlament.

Razvan Dragu profile image
de Razvan Dragu

Știrile importante, trimise direct pe e-mailul tău

Platforma ta de știri actualizate, cu analize clare și perspective relevante. Informații imparțiale din diverse domenii, pentru o informare completă.

Succes! Verifică-ți emailul

To complete Subscribe, click the confirmation link in your inbox. If it doesn’t arrive within 3 minutes, check your spam folder.

Ok, Mulțumesc

Citește mai mult