Alb și negru

Dacă ar fi să rămânem doar la culorile de bază, mesajul vizual redus la binomul alb-negru pare simplificat... De fapt lucrurile se duc spre esență; mesajul își amplifică canalul formei, subliniat de lumină și umbră...Alb și negru, Yin și Yang, bine și rău, lumină și întuneric...

Sunt cele două elemente opuse de puteri egale? Pot exista separat sau se pun în valoare una prin prezența celeilalte? Probabil unul din cele mai sugestive simboluri ar fi Yin-Yang: lumina și întunericul se întrepătrund, curg una în cealaltă și fiecare conține o parte din opusa sa...

Poate fi considerat alb-negrul ca limbajul primordial al mesajului vizual, codul său mașină? Posibil că da, întrucât culoarea fără lumini și umbre nu pare a avea sens.

Apare o întrebare la care doar un maestru al istoriei artei ar putea răspunde corect: Tonuri egale de culori ar putea compune complet o lucrare de artă demnă de a fi expusă lângă marile opere ale umanității? De remarcat că nu vorbim de alb singur sau negru singur. O pagină albă începe să capete sens după primul punct negru și invers...

Fotograful actual vede lumea în culori și declanșează ca atare. Puțini au curajul saturației reduse la 0, întrucât cadrul alb-negru necesită un alt fel de căutare... Tehnologia însă vine în ajutorul celor neinițiați; ecranul putând afișa imaginea doar in tonuri de gri.

Altfel stăteau lucrurile pe vremea peliculei fotografice... Și totuși această artă în alb și negru nu a apărut simultan cu inventarea imaginii digitale, ci anterior, ceea ce demonstrează că omul are capacitatea de a căuta contrastul, a vedea direct lumina și umbra, făcând abstracție de culorile pe care le percepe vizual înainte de a declanșa.

Emoția produsă de o lucrare alb-negru este oare din alt spectru decât cea produsă de o lucrare color? Este clar că depinde foarte mult de privitor: educație, vârstă, sex, etc... Să încercăm un mic exemplu: fotografia nud. Posibil să greșesc, însă simt că prin lipsa culorii se reduce din posibilitatea ca fotografia să fie tratată drept vulgară. Ar fi interesant de făcut un experiment prin măsurarea gradului de excitare la privirea unei imagini nud în alb și negru în comparație cu una în culori. Personal consider că senzația fotografiei nud în alb și negru are o componentă aproape tactilă.

Sunt mulți fotografi care se folosesc de alb-negru pentru a induce senzația de artă. Se fac fotografii de nuntă color și cele care nu sunt prea bune se trec repede în alb negru. Arta, nu alta... Nu vreau să fiu rău întrucât toți am experimentat și încă o facem.

Trebuie doar să fim conștienți de nivelul la care suntem și să știm ce vrem să spunem când declanșăm... Un fotograf complet ar trebui să aibă măcar câteva noțiuni de pictură, compoziție și mai ales grafică. Asta dacă vrea să înțeleagă de ce îi plac fotografiile care îi sunt pe plac...

Discuția despre alb-negru este însă mult mai complexă: putem extinde dezbaterea până la analiza rolului pe care îl are păcatul în drumul spre sfințenie... Extrapolarea și comparația cu imaginea clarifică evidențierea prin prezența contrariului. Cert este că o imagine foarte luminoasă, high key, produce relaxare. Suntem în căutarea luminii, însă prezența umbrei este necesară pentru a avea punctul de referință pentru comparație.

Și totuși există culoare și acest lucru aduce bogăție luminii și umbrei. Modul de exprimare cu sau fără culori depinde doar de mesaj. Cert este că fără alb și negru, fără lumină și umbră, lucrurile ar fi greu de imaginat. Nu putem uita de zi și noapte și de variația culorii în funcție de momentul zilei. Fericiți cei ce văd și fericiți cei care au învățat să privească...; dar mai ales fericiți cei ce reușesc să exprime imaginea surprinsă de retină într-o formă de exprimare artistică!